Ne place să facem din petrecerile copiilor ceva unic și original și să le creem celor mici momente și amintiri de neuitat. O petrecere reușită este o petrecere în care copiii nu se plictisesc deloc și ajung acasă îmbujorați și secătuiți de energie. Cu toți știm că cei mici adoră să se joace, până și învățatul ar trebui să fie sub forma unui joc. Noi propunem următoarea listă de activități pentru petrecerea copilului tău, menite să le dezvolte imaginația și creativitatea. Îți garantăm că cei mici nu se vor plictisi!
Ca un joc de spargerea a gheții ce îi poate ajuta pe cei mici să-și dea drumul în a se exprima, să renunțe la timiditate și să se cunoască mai bine între ei, noi propunem jocul „Astăzi mă simt ca…”. Copiii vor forma un cerculeț și vor vorbi pe rând prezentându-se în câteva cuvinte. Exemplu: „Numele meu este Eduard, am 10 ani și astăzi mă simt ca si cum as fi Spiderman deoarece am multă energie”
După această mică etapă de început în care cei mici se familiarizează unul cu celălalt, se trece la partea cu adevărat interesantă. Nicio petrecere nu ar fi la fel fără binecunoscutul joc mima. În funcție de nivelul de vârstă al copiilor, se creează bilețele pe care se scrie ce trebuie să fie mimat. Se pot crea două echipe, iar echipa învingătoare va fi recompensată.
De asemenea, o altă activitate ce prinde foarte bine la petrecerile copiilor este jocul cu scaunele muzicale. Se creează un cerc din scaune, însă cu un scaun mai puțin decât numărul total de copii. Muzica este pornită, cei mici dansează, iar când muzica se oprește fiecare copil trebuie să-și găsească cât mai repede locul pe un scaun. Cel care rămâne în picioare iese din joc și scoate cu el și un scaun.
Dacă vrem să le dezvoltăm atenția celor mici, vă propunem un joc de mișcare. Acest joc nu numai că-i îndeamnă pe cei mici să se miște, ci le și pune la încercare capacitatea de concentrare și atenție. Un adult le citește celor mici o poveste foarte dinamică. Copiii trebuie să fie atenți și să mimeze tot ce aud în poveste. Exemplu: „Mă plimb prin pădure și văd un măr. Încep să alerg după el, dar mă împiedic de o creangă. Mă ridic și ajung în sfârșit la măr care nu vrea să cadă din copac așa că decid să zgâțâi copacul…”
O altă activitate la modă în ultima vreme când vine vorba de petrecerile celor mici, este pictatul pe față. E o idee foarte bună să aducem o persoană talentată la așa ceva și să-i transforme pe cei mici în adevărate personaje din povești. Pe baza acestor picturi pe față se pot realiza mai apoi și jocuri de rol spontane ce le pun imaginația la încercare.
Cei mici adoră să se joace, de aceea, dacă vrei ca micuțul tău să aibă o petrecere reușită, trebuie să introduci cât mai multe jocuri la petrecerea lui. Nu numai că le vor oferi copiilor momente unice și memorabile, dar le vor dezvolta și capacitățile intelectuale.